Pompierii băcăuani sunt încă în teren pentru lichidarea incendiului de lângă Tg Ocna
Conform unui comunicat al ISUJ Bacău, în vederea optimizării acțiunii de răspuns pentru limitarea și lichidarea incendiului produs la fondul…
Conform unui comunicat al ISUJ Bacău, în vederea optimizării acțiunii de răspuns pentru limitarea și lichidarea incendiului produs la fondul forestier Tg. Ocna, aseară a fost solicitat sprijin aerian.
Astfel, în jurul orei 19:30, la locul indicat au acționat două aeronave SPARTAN, echipate cu configurație pentru stins incendii, din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

La ora 19:30, a avut loc schimbul de efective, astfel, în vederea continuării acțiunilor de intervenție pe timp de noapte, la locul indicat s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Onești, Bacău, Moinești și Stației de Pompieri Podu Turcului, respectiv 13 pompieri militari, precum și 20 de lucrători din cadrul Ocoalelor Silvice Dărmănești și Comănești și un voluntar din cadrul S.V.S.U. Tg. Ocna
Concomitent cu acțiunea de răspuns, s-au luat măsuri pentru informarea cetățenilor care locuiesc în proximitatea zonei în care se manifesta incendiul, în vederea informării și dispunerii evacuării, în cazul extinderii acestuia spre locuințe.
Totodată, pentru protejarea zonei locuite, echipajele rămase peste noapte, au constituit dispozitive de protecție la baza versanților.
Forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău, Onești, Moinești și a Gărzii de Intervenție Comănești, respectiv 70 de pompieri, precum și 20 de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Tg. Ocna și 7 lucrători ai S.V.S.U. Tg. Ocna , au acționat încă de ieri dimineață pentru lichidarea incendiului care se manifesta cu flacără, la nivelul unei păduri de pin, pe aproximativ 20 ha, echipajele acționând pe un teren greu accesibil, versanții fiind extrem de abrupți.
Acțiunea echipajelor de stingere a fost îngreunată de vântul puternic, care a determinat extinderea cu repeziciune a flăcărilor.


