Friday, March 21, 2025


Manifestări Culturale Dedicată Zilei Culturii Naționale la Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești

Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” se pregătește să marcheze Ziua Culturii Naționale printr-o serie de manifestări cultural-artistice menite să celebreze valorile culturale…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at ianuarie 14, 2025

Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” se pregătește să marcheze Ziua Culturii Naționale printr-o serie de manifestări cultural-artistice menite să celebreze valorile culturale și literare ale României. Aceste evenimente vor avea loc pe 15 ianuarie, o dată simbolică dedicată marelui poet Mihai Eminescu.

În programul zilei se înscriu următoarele evenimente :

  1. Spectacolul „Biografii în contemporaneitate” care va cuprinde o serie de momente cultural-artistice, cum ar fi : piesa de teatru „7 personalități – 7 biografii” semnată de prof. doctor în Filologie dna Gabriela Gîrmacea. Domnia sa, pornind de la cărțile a cărei autoare este, creează o „călătorie” prin cultura română, făcând câte un popas în viața și creația unor personalități de seamă, cum ar fi : Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Petre Ispirescu, Ciprian Porumbescu și Regina Maria. Elevii Grupului de teatru „Artemir” coordonat de dna bibliotecar Veronica Boros, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești vor da viața acestor personaje. În cadrul spectacolului va fi și un recital de pian susținut de Eduard Fulga, elev la Colegiul de Artă „George Apostu” din Bacău, dar si un cvartet de chitara susținut de elevii de la Liceul teologic :Fericitul Ieremia”. Alături de muzica instrumentală își va găsi loc în program și muzica corală prin Corul „Magnificat” al Liceului Teologic „Fericitul Ieremia” din Onești și Corul „Allegria” al Școlii Gimnaziale nr. 1 din Onești, ambele dirijate de prof. Vaida Aristică, dar și un moment artistic de muzică religioasă, coordonat de dna prof. Mihaela-Eugenia Vasilache de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești. Nu va lipsi din spectacol nici arta teatrală care va fi exprimată prin piesa de teatru „Basmul basmelor”, jucată de elevii Trupei „Vorbăreții”, coordonată de bibliotecar Mihaela Bereș de la Școala „Emil Racoviță” din Onești.
  2. Expoziția „Mihai Eminescu” în medalii și desene. Expoziția, dedicată „Luceafărului poeziei românești”, este alcătuită din aproape 200 de medalii eminesciene bătute în perioada 1909-2024, puțin peste 100 de insigne, cărți poștale ilustrate și tablouri, reprezentând o parte din cele aproape 780 de piese cu tema „Mihai Eminescu” din colecția personală a băcăuanului Vilică Munteanu. Acestea au fost create de către valoroși sculptori-medaliști, graficieni, pictori, gravori etc. și îl prezintă pe poet în diverse ipostaze, majoritatea având la bază figura lui din cele 4 fotografii rămase de la acesta, interpretări ale artiștilor plastici, busturi, statui, precum și reprezentări grafice ale unor secvențe din poezia eminesciană. O parte dintre medalii au încrustate, alături de Eminescu, imagini ale părinților, fraților și câtorva dascăli ai acestuia, ale Veronicăi Micle, Ion Creangă, Ion Slavici, ale domnitorilor români prezenți în opera eminesciană – Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza.

Prin piesele eminesciene din colecția personală a dlui Vilică Munteanu,  adunate  cu pasiune de-a lungul a peste 35 de ani, aducem un omagiu marelui poet, prozator, filosof, geniu al literaturii române, aflat pe una dintre cele trei trepte ale piedestalului personalităților românești.

  1. Expoziții de carte, în toate secțiile bibliotecii noastre, prin care aducem un omagiu poetului nostru național, Mihai Eminescu. Expozițiile vor conține cărți din colecțiile bibliotecii și își propun să ofere publicului informații cât mai complete despre viața și opera scriitorului.

Prin acest melanj al artelor: literatură, poezie, teatru, muzică și design vestimentar, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” își dorește să onoreze Ziua Culturii Naționale și să creeze un eveniment deosebit pentru întreaga comunitate locală.

Biblioteca „Radu Rosetti” invită toți cetățenii să participe la aceste manifestări, să se bucure de frumusețea literaturii și să se implice activ în viața culturală a comunității. Este o oportunitate excelentă de a învăța, de a interacționa și de a celebra împreună cultura noastră.