Saturday, September 7, 2024


Polițiștii IPJ Bacău sunt în stradă, zilnic, pe toată perioada prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

În perioada 15-18 august a.c., peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, zilnic,…

PublicatCurierul , in Actualitate Social , at august 15, 2024

În perioada 15-18 august a.c., peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, zilnic, pe toată perioada prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic peste 70 de patrule de siguranţă publică.

Efectivele din teren acționează pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ. Polițiștii rutieri, împreună cei de la ordine publică acționează pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră prin nerespectarea regulilor de circulație.

Sunt utilizate autospecialele dotate cu echipamente radar și vor fi efectuate, totodată testări cu aparatele drugtest și etilotest.

Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul:

Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile.

Nu lăsaţi niciodată în autoturism acte, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.

În cazul în care sunteți martorul sau victima unei infracțiuni, vă recomandăm să apelați gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțați cel mai apropiat polițist din teren.