Mihaela Cambei va da lovitura de start la debutul noului sezon în Liga 3 pentru FC VIITORUL Onești
În semn de apreciere și respect pentru performanțele olimpice și internaționale, FC VIITORUL Onești le-a invitat pe vicampioana olimpică Mihaela…
În semn de apreciere și respect pentru performanțele olimpice și internaționale, FC VIITORUL Onești le-a invitat pe vicampioana olimpică Mihaela Valentina Cambei și pe antrenoarea Cristina Maftei, reprezentante ale prestigiosului club CSM Onești, să de-a lovitura de începere la meciul de debut din noul sezon al Ligii a 3-a.
Mihaela nu este doar un exemplu de succes în sportul de performanță, ci și un adevărat model pentru tineretul din Onești și zonele limitrofe. Implicarea unei sportive de talia Mihaelei în evenimentele locale subliniază importanța sportului în comunitate și ne arată că determinarea și munca susținută pot transforma visurile în realitate.
Prezența ei ne motivează echipa dar și spectatorii prezenți în tribune să își canalizeze eforturile către performanță, încurajând o mentalitate de învingător.
Toate cluburile din Onești au responsabilitatea morală de a colabora. Cooperarea dintre cluburile noastre evidențiază puterea unității în sportul local și relevanța acesteia pentru comunitate, având un rol crucial în promovarea și integrarea sportului în rândul tinerilor.
