Wednesday, September 16, 2026


Slujbă de binecuvântare la început de an școlar pentru elevii și profesorii din zona Oneștiului

Miercuri, 11 septembrie 2024, la Catedrala ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Municipiul Onești a avut loc slujba de binecuvântare la început…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at septembrie 12, 2024

Miercuri, 11 septembrie 2024, la Catedrala ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Municipiul Onești a avut loc slujba de binecuvântare la început de an școlar pentru elevii și profesorii din oraș, precum și din localitățile apropiate.

Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți, sub protia părintelui inspector, Adrian Alexandrescu. În cadrul slujbei, eleva Parascheva Purice de la Școala Gimnazială ,,Ghiță Mocanu” din Onești a rostit ,,Rugăciunea Copiilor pentru Părinți”, iar mama unui elev, doamna Geanina Benedic, a rostit ,,Rugaciunea Părinților pentru Copii”, rugăciuni alcătuite de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Tot în cadrul slujbei, părintele consilier eparhial Ilarion Mâță a transmis binecuvântarea și cuvântul de învățătură al Arhiepiscopului Romanului și Bacăului, adresat elevilor și cadrelor didactice prezente, subliniind importanța credinței și a educației în formarea noilor generații și încurajându-i pe tineri să privească cu responsabilitate noul an școlar.
De asemenea, părintele inspector Adrian Alexandrescu a transmis mesajul doamnei inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, Ana Maria Egarmin, evidențiind colaborarea strânsă dintre Biserică și Școală, care joacă un rol esențial în educația și dezvoltarea copiilor din Protoieria Onești.
La finalul slujbei, părintele protoiereu Nicolae Zaharia a adresat un cuvânt de apreciere și de mulțumire profesorilor pentru efortul depus în educarea tinerilor. Sfinția sa a evidențiat importanța colaborării continue între Familie, Școală și Biserică pentru formarea unei societăți sănătoase și de valoare.
După săvârșirea slujbei, copiii prezenți au primit daruri din partea Protoieriei Onești, gest făcut prin grija continuă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în semn de sprijin și încurajare pentru începutul noului an școlar. Acest moment a fost un prilej de rugăciune și comuniune, subliniind importanța educației, a credinței și a solidarității în viața tinerilor și în comunitatea locală.
sursa:facebook.com/Protoieria Onești