Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” a fost, din nou, recunoscută la nivel național ca una dintre cele mai moderne, active si digitalizate biblioteci din Romania fiind premiată luni, 9 decembrie la GALA DIGITAL TRANSFORMATION & AI , organizată de REVISTA COMUNICAȚII MOBILE & TELECOMTV, ce a avut loc la Grand Hotel Continental din București.
Evenimentul este unul de referință pentru inovare, mobilitate și excelență în industria high-tech din România, aflat în 2024 la a 21-a ediție anuală.
GALA DIGITAL TRANSFORMATION & AI marchează un moment esențial pentru comunitatea noastră, celebrând reușitele celor care impulsionează TRANSFORMAREA DIGITALĂ accelerată prin AI.
Au fost acordate PREMIILE ANULUI pentru 15 categorii distincte, recunoscând astfel contribuțiile și performanțele remarcabile ale celor mai influente organizații și lideri din domeniu.