Marți seara, sala Cinema Capitol din Onești s-a dovedit neîncăpătoare pentru oneștenii dornici să asiste la concertul de colinde și datini românești susținut de Ansamblul de Muzică Tradiţională “Icoane Moldave” al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și Ansamblul „Codrii Neamțului” din Piatra Neamț. Spectacolul „Deschide-ne, gazdă, casa!” a fost oferit de Primăria municipiului Onești, prin Direcția Cultură – Biblioteca municipală „Radu Rosetti”.
„Concertul de colinde și datini românești în interpretarea Ansamblului de Muzică Tradiţională Icoane Moldave și a Ansamblului Codrii Neamșului a reamintit celor prezenți în sala Cinema Capitol de tradițiile românilor în perioada Crăciunului. Ne bucurăm că, an de an, putem sa aducem bucuria acestor obiceiuri in sufletele oneștenilor. Sărbători fericite!”, au transmis organizatorii evenimentului găzduit de Cinema „Capitol” Onești.