Wednesday, September 16, 2026


Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă şi a aprobat o serie de măsuri de relaxare a restricţiilor

Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă şi a aprobat o serie de măsuri de relaxare…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at decembrie 9, 2021

Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă şi a aprobat o serie de măsuri de relaxare a restricţiilor.

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat, după o şedinţă de peste 3 ore a Executivului, că împreună cu autorităţile locale va fi derulată în perioada sărbătorilor de iarnă o campanie de informare, astfel încât comportamentul preventiv al populaţiei, privind respectarea regulilor de protecţie sanitară impuse în contextul pandemiei, să devină o regulă. Aceste măsuri – a adăugat el – trebuie să fie primul pas în parteneriatul populaţiei şi angajatorilor, cu autorităţile. Ministrul Rafila a declarat, de asemenea, că deschiderea se datorează interesului ca în România viaţa să fie cât mai aproape de normalitate.

Astfel, se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise neaglomerate, dar masca va fi purtată în continuare în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, spaţiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, pieţe, târguri şi locurile unde se formează cozi.

De asemenea, se elimină interdicţiile de circulaţie a persoanelor pe timpul nopţii.

Competiţiile sportive, activitatea cinematografelor, spectacolele, concertele, festivalurile şi alte evenimente culturale, cursurile de instruire, workshop-urile, conferinţele sunt permise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5.00-22.00.

Totodată, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5-00-22.00 activitatea cu publicul, în spaţii închise şi/sau deschise a restaurantelor şi cafenelelor, a sălilor de sport şi fitness, a piscinelor interioare, a sălilor de jocuri de noroc, precum şi a sălilor de jocuri şi locurilor de joacă pentru copii, precum şi activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor.

De asemenea, în centrele şi parcurile comerciale este permis accesul şi pentru persoanele testate, la fel şi cazarea în unităţile turistice.

În cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp va fi permis accesul tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi afişarea la intrarea în spaţiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă.

Astfel, activitatea restaurantelor şi cafenelelor este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii privind intervalul orar şi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, se permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor de Revelion, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.