Wednesday, September 16, 2026


Record de infectări în valul 5, aproape 20.000 de cazuri noi în 24 de ore. Incidența cumulată la 14 zile la Onești a ajuns la 4,39

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 20 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore,…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at ianuarie 20, 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 20 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 19.105 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate  43 decese, dintre care 4 anterioare.

În total, până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.964.021 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 25.473 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.806.581 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 59.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.01.2022 (10:00) – 20.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (17 bărbați și 26 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 43 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani , 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 43 de pacienți decedați, 37 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 5 pacienți vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iau un pacient nu prezenta comorbidități.