Wednesday, September 16, 2026


Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România și a fost trimisă la bisericile din țară prin delegații eparhiilor

Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at aprilie 23, 2022

Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Delegaţii eparhiilor vor duce, apoi, Lumina Sfântă la Suceava şi la Iaşi. Pe aeroportul din Suceava, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va fi prezent, sâmbătă, de la ora 20.00, împreună cu delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, primind, după tradiție, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim.

De asemenea, pe Aeroportul Internaţional din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, vor primi Lumina Sfântă adusă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor aflaţi la Bucureşti.

Pentru prima dată de când Patriarhia Română a decis să aducă Lumina Sfântă, s-a luat decizia, din cauza războiului din Ucraina, ca aceasta să fie oferită și preoților ucraineni. Totodată, tot ca o premieră, Sfânta Lumină va ajunge și în Republica Moldova.