Poștașii declanşează pe 20 martie greva de avertisment și amenință că nu mai duc pensiile românilor
Blocul Naţional Sindical anunţă că miercuri, 20 martie, va declanşa mâine greva de avertisment. Aceasta va avea loc în intervalul…
Blocul Naţional Sindical anunţă că miercuri, 20 martie, va declanşa mâine greva de avertisment. Aceasta va avea loc în intervalul orar 8:00-10:00 în toată ţara, iar într-un termen rezonabil se va declanşa greva generală.
Potrivit BNS, două treimi dintre angajaţi au salariul minim pe economie. Sindicaliştii cer ca salariile să crească cu 400 de lei net, dar şi majorarea tranşelor sporului de loialitate.
În Compania Naţională, contractul colectiv de muncă a expirat în 31 ianuarie.
Amintim că Poşta Română se află şi în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării şi Fondul Proprietatea.

