Monday, September 20, 2021


Tradiții, obiceiuri și superstiții în ultima zi din an și în noaptea de Revelion

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit „Îngropatul Anului” sau,…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at decembrie 31, 2020

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit „Îngropatul Anului” sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.

Tocmai de aceea, trecerea în Anul Nou este însoţită de multe obiceiuri străvechi. Unele se mai păstrează și astăzi, mai ales în zonele rurale. Un loc aparte îl ocupă colindatul și cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.

Probabil cel mai cunoscut obicei legat de Ajunul Anului Nou este PlugușorulÎntotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, este menit să alunge cea a fost rău și să aducă ceea ce este fast pentru agricultură. La sate, Plugușorul obișnuia să fie extrem de complex, iar alaiurile care mergeau din casă în casă duceau cu ele chiar un plug adevărat. Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.

Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate.

În satele româneşti, cetele de flăcăi sunt chemate să perpetueze datinile şi tradițiile din timpul sărbătorilor de iarnă. În Ajunul Noului An, pe înserat, îşi fac apariţia „mascaţii”.

Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un „Ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje

Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova, reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.

Societăţile arhaice credeau că spiritele malefice se tem de zgomote puternice şi de lumină şi, de aceea, în noaptea dintre ani, aprindeau focuri mari şi făceau zgomot pentru ca în anul ce vine să fie feriţi de rele. În zilele noastre, focurile şi tobele au fost înlocuite cu artificii, petarde şi pocnitori care marchează trecerea într-un nou an fără ghinioane. Şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.

Sursa: Digi24.ro