Saturday, January 29, 2022


10 turiști accidentați pe pârtille de schi din Poiana Brașov, în week-end

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit, în weekend, în 10 cazuri de turişti accidentaţi pe pârtiile de schi şi de…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 11, 2021

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit, în weekend, în 10 cazuri de turişti accidentaţi pe pârtiile de schi şi de săniuş din staţiune, astfel că, de la începutul sezonului de schi, în 1 ianuarie, salvatorii montani au intervenit în 42 de cazuri care au vizat 43 de persoane.

În trei dintre cele zece cazuri înregistrate în ultimul weekend a fost nevoie de intervenţia unor echipaje SMURD pentru a transporta pacienţii în unităţi medicale în vederea efectuării de investigaţii de specialitate.

Conform postărilor de pe pagina de Facebook a Salvamont Poiana Braşov, de la începutul sezonului de schi au existat şi zile în care salvatorii montani au avut până la 9 cazuri pe zi, în condiţiile unui flux constant de turişti.

Pârtia de săniuş din Poiana Braşov a fost deschisă în ultimul weekend, pe 9 ianuarie, în condiţiile unor temperaturi negative care au făcut posibilă funcţionarea continuă a celor două tunuri de zăpadă artificială din dotarea acesteia, conform anunţului făcut de Primăria municipiului Braşov.

În timp ce la tarifele de transport pe cablu s-au înregistrat uşoare creşteri, cele de intrare în snowparc au rămas la nivelul celor de anul trecut.

Sursa: Agerpres