Thursday, January 16, 2025


21 martie- ZIUA INTERNATIONALĀ A POEZIEI. Acțiune inedită a Bibliotecii Radu Rosetti Onești cu prilejul acestei zile

Pe 21 martie, în lumea întreagă este sărbătorită poezia. Ziua Mondială a Poeziei (World Poetry Day) celebrează una dintre formele…

PublicatCurierul , in Actualitate , at martie 21, 2021

Pe 21 martie, în lumea întreagă este sărbătorită poezia.

Ziua Mondială a Poeziei (World Poetry Day) celebrează una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării umane şi ale identităţii culturale şi lingvistice a popoarelor.

Prezentă de-a lungul istoriei în toate culturile şi pe fiecare continent, poezia vorbeşte despre umanitatea noastră comună, despre valorile comune, transformând cel mai simplu poem într-un accelerator puternic pentru dialog şi pace, după cum arată UNESCO.

Poetul Tristan Tzara ne-a lăsat o rețetă despre cum să facem poeme dadaiste. Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești a descoperit rețeta și alături de elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, înv. Simona Popa, au construit astăzi, poeme în ”Laboratorul Dada” pentru a marca Ziua Internațională a Poeziei.

Declarată de UNESCO, începând din anul 1999, pe 21 martie,  Ziua Internațională a Poeziei este o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

Pentru că cei de la Rosetti și-au dorit  să îi apropie  pe cei mici de poezie, atelierul Laboratorul Dada .a fost deschis  vineri, 19 martie, de la ora 09:00.  Au sărbătorit în avans și au creat poeme după rețeta lui Tristan Tzara.

Cu inspirația la ei, foarfeci, ziare și reviste, după rețeta lui Tzara elevii onesteni au construit poeme chiar foarte interesante.