FOTO: Unde-i vorbā, nu-i tocmealã! Tarabele sociale proaspāt instalate au fost deja ocupate de bătrânele
După ce consilierii locali onesteni au aprobat proiectul inițiat de primarul Laurențiu Neghina de înființare a unor tarabe sociale și…
După ce consilierii locali onesteni au aprobat proiectul inițiat de primarul Laurențiu Neghina de înființare a unor tarabe sociale și a unei piețe volante, începând de astăzi persoanele care comercializează câteva legume sau fructe și-au putut vinde produsele în condiții decente.
Cinci tarabe sociale cu caracter permanent au fost amplasate în piața centrală, iar alte trei în zona de jos a orașului în zona străzii B-dului Republicii nr.64, colt cu strada Doctor Victor Babeș unde va fi funcționa o piața volantā. Acestea au regim de folosire gratuit.
” Sunt foarte mulțumită de noile condiții create de primărie. Acum pot sa îmi vând și eu câteva legături de pătrunjel și câțiva litri de lapte de țară fără sa risc sa mai fiu amendată”, ne-a declarat cu lacrimi în ochi o bătrânică.
„Tarabele sociale au devenit realitate! Persoanele in vârstă care vând câteva legături de verdețuri la colț de stradă vor fi îndrumate de către jandarmi sau Poliția Locala catre locurile amenajate în acest scop.Mulțumesc consilierilor locali pentru că au aprobat acest proiect votând în unanimitate!”, a scris astăzi edilul pe pagina sa de Facebook.
Odată cu realizarea acestor tarabe, jandarmii nu vor mai amenda persoanele care vând legume pe străzi, ci le vor duce în spațiile special amenajate din piețe.