O hală în care se află materiale lemnoase şi lichide combustibile a ars în Bacău
Un incendiu a izbucnit, marţi, la o hală din municipiul Bacău în care se află materiale combustibile, a declarat purtătorul…
Un incendiu a izbucnit, marţi, la o hală din municipiul Bacău în care se află materiale combustibile, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
‘Incendiul se manifestă la o hala cu pereţi metalici, pe o suprafaţă de aproximativ 300 metri pătraţi. În interior se află materiale lemnoase şi lichide combustibile (vopseluri, lacuri şi carburanţi)’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Nu sunt înregistrate victime.
Potrivit ISU Bacău, nu există probleme cu alimentarea cu apă, având în vedere faptul că municipiul Bacău nu are apă potabilă din cauza unei avarii.
‘Alimentarea autospecialelor se face din reţeaua de hidranţi’, a explicat maiorul Andrei Grecu.
În sprijinul pompierilor din cadrul ISU Bacău au acţionat şi 2 cisterne cu apă de la Primăria Bacău.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă jar sau scantei căzute din sistemul de încălzire, au ars materiale combustibile, lacuri auto, lichide combustibile și recipienți sub presiune din hala de depozitare, pe o suprafaţă de circa 500 mp. Acoperișul construcție, cu pereții metalici, s-a prăbușit pe timpul intervenției, nefiind înregistrate victime.