Primăria Onești anunță care sunt punctele de lucru ale recenzorilor ARA în Onești
La 1 februarie a început Recensământul Populației și Locuințelor! Pentru prima dată în istorie, recensământul se va desfășura pe o…
La 1 februarie a început Recensământul Populației și Locuințelor! Pentru prima dată în istorie, recensământul se va desfășura pe o durată de câteva luni, mai exact până pe 17 iulie, și are două etape distincte ce vizează populația.
Prima, cea care va avea loc între 14 martie și 15 mai 2022, se referă la autorecenzarea online, iar aceasta cuprinde și opțiunea de autorecenzare asistată (ARA). Între 16 mai și 17 iulie 2022 are loc colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).
Autorecenzarea asistată este acțiunea prin care înregistrarea informațiilor cuprinse în programul de observare al recensământului pentru o anumită unitate statistică este efectuată de către persoana însăși, cu sprijinul unui recenzor. Persoanele care au nevoie de acest sprijin pot apela la punctele de asistență ale primăriilor, unde vor primi îndrumare cu privire la autorecenzare.
ARA se poate realiza:
– de pe echipamentul propriu al persoanei care se autorecenzează, sub îndrumarea recenzorului ARA, adică de pe telefon smart/tableta/laptop;
– de pe tabletele electronice puse la dispoziție de UJIR-uri prin intermediul primăriilor și instalate în spații special amenajate.
Perioada de desfășurare a ARA este 14 martie – 15 mai 2022, cu un interval orar zilnic adecvat (recomandat între orele 08-22), inclusiv sâmbăta și duminica.
Primăria Municipiului Onești, Bd. Oituz nr.17, de luni până duminică, 8:00-14:00 și 14:00-20:00
Direcția Generală de Asistență Socială, Str. Poștei nr.1, de luni până duminică, 8:00-14:00 și 14:00-20:00
Catedrala ”Pogorârea Sf. Duh” Bd. Belvedere nr.2A, de luni până duminică, 8:00-14:00 și 14:00-20:00
Biblioteca Filiala Cosânzeana (Parterul scolii gimnaziale ”George, Călinescu”, Corp B), Bd. Republicii nr.43, de luni până duminică, 8:00-14:00 și 14:00-20:00


