Friday, December 13, 2024


Ședință de lucru la nivelul Bacăului privind combaterea consumului de droguri în școli

Prefectul Lucian Bogdănel a convocat o ședință de lucru cu peste 70 de directori și directori adjuncți de la școlile…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at aprilie 26, 2023

Prefectul Lucian Bogdănel a convocat o ședință de lucru cu peste 70 de directori și directori adjuncți de la școlile din municipiul Bacău, pentru a discuta despre combaterea consumului și distribuirii de substanțe interzise în mediul educațional. Este o problemă cu care se confruntă multe școli din România și din întreaga lume, iar numărul elevilor care consumă astfel de substanțe și al celor care le distribuie este într-o progresie alarmantă.

Pentru a combate acest flagel, este nevoie de o cooperare mai eficientă și mai deschisă între directorii și profesorii de la școli și instituțiile abilitate, precum poliția. Conducerea școlilor trebuie să vadă în polițiști parteneri loiali și implicați pe frontul anti-drog. Fără o colaborare onestă între cele două părți, combaterea substanțelor interzise în rândul populației școlare are șanse mici de reușită.

Prefectul judetului spune că, în ultima perioadă, lucrătorii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău au realizat acțiuni notabile, destructurând rețele de producere și distribuire de stupefiante, atât în municipiu, cât și în județ. Dar această muncă laborioasă trebuie dublată obligatoriu de simțul civic și implicarea directorilor și profesorilor, care, s-o admitem, cunosc cel mai bine ce se întâmplă între zidurile școlilor în slujba cărora se află.