S-au afișat rezultatele la Bacalureat 2023. Doar 3 medii de 10 în județul Bacău
Brăila, Cluj și Iași sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2023 – sesiunea iunie-iulie, cu…
Brăila, Cluj și Iași sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2023 – sesiunea iunie-iulie, cu peste 85%, în timp ce Ilfovul are cea mai slabă rată – puțin peste 50%, mult sub media națională de 78,4% pe promoția curentă, potrivit datelor făcute publice luni de Ministerul Educației.
În județul Bacău s-au obținut doar trei medii de 10, înainte de contestații: la Liceul teoretic Spiru Haret din Moinești, la Colegiul Național Gheorghe Vrănceanu și la Colegiul Național Ferdinand I din Bacău.
Urmare a acestor rezultate, în județul Bacău, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 79,4%, ceea ce înseamnă un număr de 2.889 de candidați care au obținut medii mai mari sau egale de/cu 6 (șase), dintr-un total de 3.637 de candidați prezenți, o rată peste cea națională, care este de 72,8% . Pentru promoția curentă, rata cumulată de promovare este 83,8%, respectiv 2.803 candidați cu medii mai mari sau egale cu 6 (șase), dintr-un total de 3.344 de candidați prezenți, o rată, de asemenea, mai mare decât cea națională, care este de 78,4%.
Județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat:
Brăila – 87,3%
Cluj – 87,2%
Iași – – 85,2%
Brașov – 84,8%
Galați – 84,2%
Alba – 83,8%
Bacău – 83,8%
Prahova – 82,4%
Sibiu – 82%
Bistrița Năsăud – 81,1%
Hunedoara – 80,9%
Vâlcea – 80,8%
Neamț – 80%
Toate județele din top 5 au avut, însă, o rată de promovare în scădere față de 2022 (între -0,2% în Brăila și -2,3% la Cluj). De altfel, o scădere se înregistrează în cele mai multe județe. Singurele care înregistrează o îmbunătățire a situației față de anul precedent sunt Timișoara (+4,1%), Constanța (+3,6%), Sectorul 6 din București (+3,2%), Alba (+3,2%), Hunedoara (+2%) și Bistrița Năsăud (+1,8%).
Elevii nemulţumiţi de notele la Bacalaureat 2023 pot depune contestaţie la centrele de examen sau prin mijloace electronice între orele 12:00 – 18:00.
La nivel național, au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021).