Care sunt rezultetele probelor trimise la analiză în cazul minorului decedat duminică la Spitalul Municipal Onești. Ce spune comunicatul Comitetului Director
Comitetul Director al Spitalului Municipal “Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti a dat publicității în această după-amiază un comunicat de presă…
Comitetul Director al Spitalului Municipal “Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti a dat publicității în această după-amiază un comunicat de presă referitor la cazul minorului decedat duminică dimineața la Compartimentul Primiri-Urgenșe al spitalulului oneștean, în urma complicațiilor grave provocate de gripă.Redăm mai jos comunoicatul integral:
Referitor la decesul pacientului V.R.A., în vârstă de 4 ani, decedat în data de 21 ianuarie 2024, în Compartimentul de Primi Urgente a spitalului, facem următoarele precizări:
Pacientul V.R.A. în vârstă de 4 ani, a fost adus în data de 21 ianuarie 2024, ora 07.23, în STOP CARDIO-RESPIRATOR, fără semne vitale, de către mama, cu mijloace auto proprii.
În momentul prezentării în CPU, mama nu a declarat afecţiuni cronice anterioare ale copilului şi nu a putut preciza momentul instalării STOPULUI CARDIO-RESPIRATOR.
Personalul de garda din CPU împreună cu medicul ATI, au început imediat – ora 07.23 manevrele de resuscitare, conform protocolului.
În ciuda eforturilor depuse de echipa medicală, pacientul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, şi ca urmare s-a declarat decesul la ora 08.15.
Rezultatul testului rapid din saliva, efectuat în Compartimentul Primiri Urgente, a fost :
Gripa A – pozitiv
Gripă B – negativ
Test Covid – negativ
La examenul medico-legal, proba necroptică prelevată a fost trimisă pentru diagnosticare la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, Laboratoarele Naţionale de Referinţă, Laborator infecţii respiratorii virale, Centrul Naţional de Gripă Bucureşti.
Rezultatul emis , privind identificarea genomului virusului gripal prin real-time RT-PCR conform Buletinului de analize nr. 564577-14/23.01.2024, a fost pozitiv pentru virusul gripal de tip A: Tip virus gripal – POZITIV VIRUS GRIPAL TIP A SUBTIP A-H3.
Cauzele decesului urmează a fi stabilite în urma raportului medico-legal definitiv.
Transmitem pe această cale sincere condoleanţe familiei, pentru această pierdere profundă, asigurând-o de întregul nostru sprijin şi compasiune.
Comitetul Director al Spitalului Municipal “Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti
Sursa: COMUNICAT DE PRESĂ SPITALUL MUNICIPAL “SF. IERARH DR. LUCA” ONEŞTI