Wednesday, September 16, 2026


Cod galben de ploi torențiale și avertizare de inundații în Spațiul Hidrografic Siret

Administrația Națională de Meteorologie a emis și o atenționare de cod galben pentru cantități de apă însemnate, valabilă din 28…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at mai 29, 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis și o atenționare de cod galben pentru cantități de apă însemnate, valabilă din 28 mai, ora 16, până pe 29 mai, ora 16.

Zonele afectate includ cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali.

În aceste regiuni se vor înregistra perioade cu averse torențiale, iar cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp, cu posibile acumulări locale de peste 40-50 l/mp.

De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit Cod galben de viituri pe râuri din 14 judeţe, valabil până miercuri, la miezul nopţii.

În acest interval sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe anumite sectoare de râuri din judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Vrancea, Harghita, Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea.

Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. De asemenea, menţionăm că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bacău, Neamţ, Iaşi şi Vaslui. Codul galben presupune risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, de aceea recomandăm vigilenţă sporită în cazul desfăşurării unor activităţi expuse la inundaţii’, se arată în comunicatul INHGA.

Se recomandă populației să ia măsuri de precauție și să urmărească actualizările pentru a fi informați despre eventualele schimbări în prognoză.