Playere cititoare de cărți Daisy, pentru persoane cu deficiențe de vedere, la Biblioteca „Radu Rosetti” Onești
Biblioteca municipală Radu Rosetti din Onești deține două playere cititoare de cărți Daisy, care sunt destinate persoanelor cu deficiențe de…
Biblioteca municipală Radu Rosetti din Onești deține două playere cititoare de cărți Daisy, care sunt destinate persoanelor cu deficiențe de vedere, precum și 200 de cărți speciale Daisy.
În anul 2010, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” a primit prin act de donație de la Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani două playere Daisy – Victor Reader Clasic X. „Această donație făcea parte din proiectul național Acces nediscriminativ la educație și cultură pentru persoanele cu deficiențe de vedere finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European. Această întâmplare nu era lipsită de importanță nici atunci, dar nici acum, de aceea dorim să v-o facem cunoscută”, scrie bibliotecaonesti.ro.
Așadar, biblioteca din Onești vine în sprijinul celor care au deficiențe de vedere prin posibilitatea împrumutului la domiciliu a playerului Daisy, dar și a cărților speciale în format Daisy, asigurând astfel cu ușurință actul lecturii pentru această categorie de utilizatori.
O carte Daisy este o înregistrare a textului acesteia, citit de un voluntar al Fundației „Cartea Călătoare”. Această înregistrare poate fi reprodusă cu ajutorul playerului Victor Reader. Folosind acest player, cititorul nevăzător poate naviga foarte ușor prin structura cărții: poate ajunge la o anumită pagină, la un anumit capitol, să reia o frază anterioară, sau să citească cu viteză variabilă.
În mare parte, colecția de cărți audio în format Daisy de la Biblioteca din Onești cuprinde domeniul beletristicii cu titluri interesante pe care persoanele cu deficiențe de vedere le pot audia acasă, în spațiul lor de confort. Iată doar câteva titluri: „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury, „Suferințele tânărului Werther” de Johann Wolfgang von Goethe, „Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, „Împăratul muștelor” de William Golding, „Invitație la vals” de Mihail Drumeș sau „Enigma Otiliei” de George Călinescu.
„Dacă aveți nevoie de echipamentul Victor Reader și cărțile Daisy, biblioteca noastră vi le poate împrumuta în mod gratuit pentru 30 de zile. Sperăm ca aceste informații să vă fie de folos și să le oferiți mai departe, ca împreună să venim în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, dar care iubesc la fel de mult ca și noi, cartea și lectura.”, ne-a declarat Ionuț Tenie, directorul Bibliotecii municipale „Radu Rosetti” Onești.

