Thursday, October 29, 2026


Intervenție a pompierilor din Onești la un incendiu în comuna Oituz

În cursul serii trecute, 28 octombrie a.c., Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină…

PublicatCurierul , in Actualitate , at octombrie 29, 2024

În cursul serii trecute, 28 octombrie a.c., Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în localitatea Oituz, pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit.

De urgență,  la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiu se manifesta generalizat la nivelul acoperișului casei de locuit și la nivelul unei anexe, pe o suprafață cumulată de aproximativ 140 mp.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.

Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este focul deschis în spații închise.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău reamitește cetățenilor măsurile de prevenire a incendiilor specifice exploatării mijloacelor de încălzire:

  • Verificați soba înainte de a începe să o folosiți. Nu utilizați sobe improvizate, deteriorate sau cu fisuri;
  • Nu supraîncarcați soba cu prea multe lemne;
  • Stingeți focul din sobă înainte de a adormi;
  • Nu utilizați flacăra aragazului pentru încălzirea locuinței;
  • Verificați periodic centralele termice cu ajutorul personalului autorizat;
  • Folosiți doar aeroterme și radiatoare electrice omologate, fără defecțiuni sau improvizații.