Wednesday, September 16, 2026


Vești bune de la meteorologi! De duminică, vremea se încălzește în toată țara

Vremea se încălzeşte începând de duminică în toată țara, iar în prima parte a săptămânii viitoare temperaturile vor fi mai…

PublicatCurierul , in Actualitate , at noiembrie 15, 2024

Vremea se încălzeşte începând de duminică în toată țara, iar în prima parte a săptămânii viitoare temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei din calendar. Spre sfârşitul săptămânii viitoare însă, se va răci din nou și sunt așteptate ploi în cea mai mare parte a ţării, potrivit prognozei pe șapte zile emise de meteorologi.

Potrivit ANM, vineri şi sâmbătă, în toată ţara, va fi mai rece decât în mod normal pentru mijlocul lunii noiembrie. Sâmbătă, vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 11 grade, cu valori mai scăzute în zonele cu ceață persistentă, iar cele minime se vor situa în general între -4 și 2 grade.

Prognoza ANM indică, pentru intervalul 17 noiembrie ora 8.00 – 18 noiembrie ora 8.00 o încălzire a vremii în cea mai mare parte a țării, dar mai ales la deal şi la munte, unde cerul va fi mai mult senin.

În zonele joase de relief, îndeosebi din vest, centru şi sud, în prima parte a zilei de duminică şi noaptea, local, va fi ceaţă sau „nebulozitate stratiformă”. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi pe arii restrânse ziua în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -7 şi 7 grade.

În cursul zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi, prognoza indică un regim termic similar celui din ziua de duminică. Astfel, în ţară, cerul va fi variabil, cu ceaţă, local, în primele ore ale intervalului şi pe arii restrânse noaptea, în zonele joase de relief, îndeosebi din vest, centru şi sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special pe creste, iar ziua pe arii restrânse în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade. În intervalul 19 -22 noiembrie, în ţară, temperaturile vor fi mai mari decât cele normale în primele zile, apoi vor scădea apropiindu-se de mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului în regiunile vestice, apoi şi în restul zonelor.