FAN Courier avertizează clienţii asupra unei tentative de fraudă prin intermediul mesajelor tip SMS
FAN Courier avertizează clienţii asupra unei noi tentative de fraudare a datelor personale, prin intermediul mesajelor de tip SMS, conform…
FAN Courier avertizează clienţii asupra unei noi tentative de fraudare a datelor personale, prin intermediul mesajelor de tip SMS, conform…
Aproape toată ţara va avea parte de vreme caniculară şi disconfort termic, cel puţin până duminică. Şapte judeţe din sudul…
Circulaţia camioanelor mai grele decât 7,5 tone este restricţionată astăzi şi mâine între orele 12:00 şi 20:00 din cauza căldurii…
Șase proxeneți din Constanța, Galați, Neamț și Bacău au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii băcăuani. Cei șase,…
Două din cele mai active asociații civice din domeniul infrastructurii – Asociația Pro Infrastructura și Asociația Construim România – au…
Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, după soluționarea contestațiilor, la nivelul județului…
Astăzi, 29 iulie a.c., polițiștii au discutat cu persoanele aflate în executarea unor sentinţe penale la Serviciul de Probaţiune Bacău,…
La data de 28 iulie a.c., pe drumurile publice din judeţ, s-au desfăşurat activităţi de către poliţiştii Serviciului Rutier pe…
La data de 27 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Judeţean…
Ieri, în jurul orei 23:00, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, au depistat un tânăr,…